Candidat la şefia PNL, fostul deputat Ludovic Orban a vorbit pentru Jurnalul Naţional despre răfuiala internă din partid, influenţa preşedintelui Klaus Iohannis asupra alegerilor interne şi adevăratele motive pentru care liberalii au ajuns la un scor de doar 20% la parlamentare. Orban susţine că PNL a ajuns la mai puţin de jumătate din scorul PSD din cauza liderilor lipsiţi de credibilitate şi a lipsei unui program de guvernare. Partidul aşteaptă însă vremuri mai bune după Congresul din 17 iunie, o dată cu „redefinirea identităţii” şi reaşezarea polilor de putere.
"Sunt convins că dacă după alegerile locale am fi organizat alegerile interne, PNL ar fi avut o conducere mult mai bună, cu oameni mai credibili, care ar fi putut să conducă la un rezultat mult mai bun în alegerile parlamentare, dacă nu chiar la câştigarea acestora", afirmă Ludovic Orban, în interviul pentru Jurnalul Național.
Orban a respins teza potrivit cărora PNL ar fi pierdut alegerile pentru că a adoptat mesajul DNA.
"Nu! Motivele sunt altele. Motive care ţin de lideri lipsiţi de credibilitate, de mesaje neadecvate, de absenţa unui program de guvernare care să fie prezentat cetăţenilor şi din care cetăţenii să înţeleagă foarte clar ce va face PNL în cazul câştigării alegerilor. Altele sunt motivele, în mod evident", susține Orban.