„Noi ne dorim scoaterea din Comisia de Cod electoral, în care PSD a încercat să îngroape legea de respingere a Ordonanţei 40, a acestui proiect de lege, astfel încât să putem să respingem în plenul Camerei Deputaţilor această Ordonanţă 40, care stabileşte ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi direct de cetăţeni", a declarat preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, după şedinţa conducerii liberalilor.
El a precizat că nu exclude o posibilă angajare de răspundere sau o ordonanţă de urgenţă pe acest proiect, dacă PSD şi UDMR îl vor refuza explicit.
"E posibil. Vom face o analiză şi vom lua o decizie", a afirmat Ludovic Orban.
Sursă: Agerpres