Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban nu mai susține suplimentarea călătoriilor gratuite pentru studenți, amendament depus chiar de PNL

Ludovic Orban nu mai susține suplimentarea călătoriilor gratuite pentru studenți, amendament depus chiar de PNL

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 18:01 01 Mar 2021 Modificat la 18:01 01 Mar 2021

"Eu voi face ce se hotărăşte în cadrul coaliţiei", a afirmat Orban la Parlament, întrebat dacă va susţine amendamentul depus de liberalul Florin Roman la ordonanța 8/2021 privind reducerea cheltuielilor bugetare. 

Orban a ținut să precizeze că amendamentul a fost depus fără semnătura sa.

"A depus amendamentul, vedeţi că l-a depus fără semnătura mea. Dacă se va lua o decizie în coaliţie de a susţine acest amendament, îl voi susţine şi eu", a precizat preşedintele PNL.

Amendamentul, depus de deputatul PNL Florin Roman și dorit inițial și de Ludovic Orban, prevede 12 călătorii gratuite cu trenul pentru studenți. 

Florin Roman, luni, la Antena 3: "Eu susțin în continuare acest punct de vedere și acest amendament. A fost o discuție în cadrul biroului executiv al PNL în care atât eu cât și Domnul Orban am spus că soluția găsită de Guvern in acest caz trece de la o extremă la altă și trebuie o soluție de compromis."

Amendamentul a fost criticat de premierul Cîțu, care a spus că măsura ar putea creşte deficitul bugetar și nu prevede o sursă de finanţare. Întrebat dacă și-a pus semnătura pe o astfel de inițiativă, Orban a negat.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat, vineri, că ar vota propunerea ca studenţii să primească gratuitate pentru 12 călătorii dus-întors cu trenul între localitatea de domiciliu şi cea unde studiază.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole