Antena 3 CNN Actualitate Ludovic Orban: Nu există nicio bază constituţională pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul Justiţiei

Ludovic Orban: Nu există nicio bază constituţională pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul Justiţiei

<1 minut de citit Publicat la 16:13 16 Iul 2018 Modificat la 16:13 16 Iul 2018

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că nu există nicio bază constituţională pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul Justiţiei.

"PNL priveşte cu îngrijorare maximă informaţiile apărute în spaţiul public privitoare la adoptarea de către Guvern a unei noi ordonanţe de urgenţă în domeniul Justiţiei, indiferent că este o OUG legată de amnistie şi graţiere sau o OUG care ar putea să modifice Codul penal sau alte reglementări în domeniul Justiţiei. PNL atrage atenţia că nu există nicio bază constituţională pentru adoptarea unei astfel de ordonanţe de urgenţă. (...) Nu avem nicio situaţie excepţională. (...) Nu există niciun fel de temei pentru Guvern pentru a emite OUG de a modifica legi care să afecteze funcţionarea Justiţiei în ansamblu. Somăm membrii Guvernului să nu fie slugile lui Dragnea şi să nu transpună visele bolnăvicioase ale lui Dragnea", a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Orban a afirmat că deocamdată nu există semne foarte clare că Guvernul ar urma să adopte marţi o astfel de OUG, însă a spus că există "mişcări stranii".

El a susţinut că, în cazul în care Guvernul va adopta o astfel de ordonanţă de urgenţă, PNL va sesiza Avocatul Poporului. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole