Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban, la întâlnirea cu președintele Consiliului European: România sprijină deplin promovarea Agendei Strategice a UE

Ludovic Orban, la întâlnirea cu președintele Consiliului European: România sprijină deplin promovarea Agendei Strategice a UE

<1 minut de citit Publicat la 21:08 07 Ian 2020 Modificat la 21:08 07 Ian 2020

În cadrul întrevederii pe care a avut-o cu preşedintele Consiliului European, Orban l-a asigurat pe acesta de sprijinul deplin al României "în promovarea Agendei Strategice" a Uniunii Europene.

"O foarte bună întâlnire cu Charles Michel la prima mea vizită la Bruxelles. L-am asigurat de sprijinul deplin al României în promovarea Agendei Strategice şi a obiectivelor sale cheie. Provocările la adresa Uniunii Europene trebuie abordate cu soluţii echilibrate şi luând în considerare interesele cetăţenilor", a scris Orban pe Twitter după întâlnire.

Premierul a avut, de asemenea, o întâlnire cu Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE.

"Am fost de acord cu Michel Barnier că viitorul parteneriat cu Marea Britanie trebuie să fie ambiţios şi echilibrat şi să ia în considerare aspecte dincolo de cadrul comercial şi economic. Protejarea drepturilor cetăţenilor rămâne cap de listă pe agenda noastră", a scris premierul român într-un alt mesaj pe Twitter.

Ludovic Orban a avut marţi încă trei întâlniri, cu comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, cu vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi cu comisarul european pentru buget şi resurse umane, Johannes Hann.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole