„Am demonstrat din momentul în care am devenit membru NATO că pentru noi este important să ne implicăm şi dacă NATO va considera că o prezenţă mai consolidată şi o implicare mai intensă în lupta împotriva terorismului în Orientul Mijlociu sau în altă parte sunt importante, vom participa la această acţiune, decizie", a afirmat şeful Executivului de la Bucureşti.
El a fost întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu secretarul NATO, Jens Stoltenberg, cum vede recenta solicitare a preşedintelui SUA, Donald Trump, ca NATO să se implice mai mult în Orientul Mijlociu, în contextul în care în România există provocări de securitate regionale.
Sursă: Agerpres