Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban, despre alegerile locale: Cercetăm posibili candidaţi, membri şi nemembri PNL

Ludovic Orban, despre alegerile locale: Cercetăm posibili candidaţi, membri şi nemembri PNL

2 minute de citit Publicat la 16:11 20 Ian 2020 Modificat la 16:11 20 Ian 2020

"Cercetăm posibili candidaţi, atât candidaţi care sunt membri PNL astăzi, cât şi candidaţi care nu sunt membri PNL astăzi, dar care evident au afinităţi cu PNL. PNL va decide cel mai bun candidat. Candidatul care are cele mai bune date, notorietate, cotă de încredere, corespondenţa cu profilul dorit de cetăţenii Bucureştiului, intenţie de vot şi potenţial de creştere. În funcţie de aceşti parametri vom face analiza şi vom desemna cel mai bun candidat al PNL atât la Bucureşti, cât şi la nivelul sectoarelor, cât şi la nivelul fiecărui municipiu - reşedinţă de buget", a precizat Orban.

În privinţa desemnării unui candidat comun cu USR PLUS pentru Primăria Capitalei, preşedintele PNL a afirmat că fiecare partid are diferite proceduri de desemnare, menţionând că ar fi de dorit ca mai întâi aceştia să-şi rezolve problemele interne şi după aceea să lanseze apeluri în această direcţie.

"Noi avem propria procedură de desemnare a candidatului la primar. Fiecare are diferite proceduri de desemnare (...). Să-şi rezolve problemele interne şi după aia să lanseze apeluri", a susţinut Orban.

Precizările acestuia au survenit unor întrebări referitoare la includerea în sondaje a lui Rareş Bogdan, a Violetei Alexandru, a lui Iulian Ciucu şi a lui Ionel Dancă, pe care PNL intenţionează să le iniţieze pentru desemnarea candidatului liberal la Primăria Capitalei, dar şi legate de lansarea unui candidat comun cu USR PLUS.

Potrivit lui Orban, sondajul PNL va fi unul foarte amplu, care va cuprinde eşantioane reprezentative la nivelul Bucureştiului, al sectoarelor, dar şi la nivelul fiecărui municipiu - reşedinţă de judeţ.

"Şi în Bucureşti, ca în fiecare capitală - reşedinţă de judeţ fie au fost finalizate, fie sunt în curs de operare pe teren, fie urmează să înceapă culegerea datelor pentru sondajele de opinie pe care le realizăm pentru evaluarea candidaţilor PNL pentru funcţiile de primar în Bucureşti şi în municipiile - reşedinţă de judeţ. Testăm orice posibil candidat care ar putea să aibă şanse în competiţia pentru câştigarea primăriilor atât la nivelul Bucureştiului, sectoarelor Bucureştiului, cât şi la nivelul fiecărui municipiu - reşedinţă de judeţ. Facem un sondaj foarte amplu şi foarte serios, va fi un sondaj care va cuprinde eşantioane reprezentative la nivelul fiecărui sector, iar la nivelul Bucureştiului, va fi un eşantion reprezentativ de aproximativ 5.000 de persoane, ceea ce va face ca sondajul să fie extrem de serios şi să ne permită analiza mai multor teme de cercetare pe care ni le-am stabilit", a arătat liderul liberal. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole