„După numărul de cazuri din ultimele zile, dacă astăzi ar trebui să iau decizia privitoare la prelungirea stării de alertă pentru mâine, aș propune prelungirea stării de alertă și aș decide prelungirea stării de alertă. Vedem până în data de 15 care va fi evoluția, sunt totuși încrezător, optimist. Fac din nou apel la oameni să nu asculte glasurile de sirenă ale celor care le spun să nu respecte regulile, care îi instigă efectiv să nu se ferească de acest pericol care există”, a declarat șeful Executivului pentru Digi 24.
Conform premierului, în măsura în care un număr cât mai mare de oameni va respecta regulile, riscul de infectare și numărul de cazuri se vor reduce.
Traian Băsescu vrea stare de urgență
Pe de altă parte, fostul președinte Traian Băsescu susținea că își dorește reinstalarea stării de urgență. „Cer revenirea la starea de urgenţă. Singura soluţie, nu văd alta, atâta timp cât starea de alertă a fost golită de orice conţinut pe bună dreptate. N-are ce căuta în acţiunea guvernamentală. Trebuia să se rămână la starea de urgenţă prin decret. Nici măcar cele mai civilizate state n-au reuşit să rezolve problema prin autoizolare voluntară”.
Citiți și Traian Băsescu, propunere surprinzătoare: „Cer revenirea la starea de urgenţă”