Antena 3 CNN Actualitate Ludovic Orban: Acum deviza noastră este ”Economia, înainte de toate!”

Ludovic Orban: Acum deviza noastră este ”Economia, înainte de toate!”

1 minut de citit Publicat la 19:09 09 Iun 2020 Modificat la 19:09 09 Iun 2020

Premierul Ludovic Orban a avut, marți, un schimb de opinii cu ambasadorii statelor membre UE la București privind modul de gestionare a crizei pandemice la nivelul UE, într-o videoconferință organizată de Președinția croată a Consiliului Uniunii Europene. Prim-ministrul român a trecut în revistă cu acest prilej măsurile deja adoptate și o parte din planurile Guvernului pentru relansarea economiei post-pandemie, potrivit unui comunicat de presă.

”Dacă în perioada stării de urgență deviza noastră a fost , pentru a limita pe cât posibil numărul îmbolnăvirilor, acum, când din punct de vedere sanitar lucrurile încep să reintre pe făgașul normal, deviza noastră este 'Economia, înainte de toate!'”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Șeful Executivului a menţionat că au fost luate măsuri atât pentru susținerea companiilor din domeniile afectate de pandemie, cât și pentru angajaţi din aceste domenii, iar pentru perioada următoare Guvernul are în vedere asigurarea lichidităţilor financiare de care au nevoie companiile pentru relansarea economiei, susținerea investițiilor în sectoarele vitale pentru redresarea economică, dar și eficientizarea modului în care vor fi cheltuiți banii alocaţi României de la bugetul UE.

La rândul său, ambasadorul Croației pentru România și Republica Moldova, Marija Kapitanović, a felicitat Guvernul român pentru modul în care a gestionat criza sanitară la nivel național și repatrierea cetățenilor români din țările afectate de pandemie. De asemenea, a apreciat drept excelentă cooperarea cu România în mandatul Croației la Președinția Consiliului UE, care se încheie la finalul acestei luni, subliniind că acest lucru a contribuit în egală măsură la întărirea relației bilaterale.

În intervenția sa, ambasadorul Republicii Italiene, E.S. Marco Giungi, a mulțumit României pentru solidaritatea manifestată față de Italia și sprijinul oferit în săptămânile dificile ale pandemiei de coronavirus.

Sursă: Mediafax
Etichete: Ludovic Orban
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole