Antena 3 CNN Politică Ce funcţii noi s-au împărţit în PNL. Orban: În unele situații s-a mers pe continuitate, în alte situații am ales oameni noi

Ce funcţii noi s-au împărţit în PNL. Orban: În unele situații s-a mers pe continuitate, în alte situații am ales oameni noi

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 15:59 13 Feb 2021 Modificat la 15:59 13 Feb 2021

Anunţul a fost făcut de președintele PNL, Ludovic Orban, sâmbătă, după ședința BPN a PNL.

"Sunt oameni care urmează să gireze funcții importante în statul român și să susțină premierul, miniștrii, în activitatea Executivului. Am susținut reprezentanți care și-au desfășurat activitatea în cadrul Guvernului pe care l-am condus. 

De asemenea, am susținut reprezentanți noi, dar figuri cunoscute, precum Lucian Heiuș – care a fost deputat și va fi secretar de stat la Ministerul Finanțelor, Florica Cherecheș, deputat al PNL, care va gira funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități Copii și Adopții. 

De asemenea, în ceea ce privește reprezentanți ai PNL care și-au desfășurat activitatea aș menționa pe Ioan Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, pe Aurel Simion- secretar de stat la Ministerul Agriculturii și, de asemenea, Gheorghe Ștefan tot de la Ministerul Agriculturii", a spus şeful PNL, Ludovic Orban.

Acesta a precizat că în unele situații a mers pe continuitate, iar în alte situații a ales oameni noi.
 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole