„Pe cele trei loturi ale Autostrăzii Ploiești- Buzău (63,25 km, parte a A7) lucrările avansează destul de bine!
Pe Lotul 1, între Dumbrava și Mizil (21 km) s-a ajuns la un stadiu fizic de 67%. S-a așternut deja asfalt pe aproximativ 14 km, iar, în prezent, se lucrează la suprastructurile podurilor care au ajuns la un stadiu fizic de 72%.
Trebuie însă rezolvate anumite probleme procedurale pe Lotul 2 Mizil-Pietroasele (28,35 km) pentru a nu apărea blocaje în ceea ce privește lucrările. Sectorul de șantier care intră în responsabilitatea constructorului român a ajuns la 90%, în timp ce sectorul pe care sunt ceilalți constructori are un avans de 70%.
Trebuie găsită rapid o soluție pentru ca termenul de finalizare să fie respectat! Anul acesta trebuie să se circule pe acest lot, ca și pe Lotul 1.
Din Lotul 2 pot fi deschiși circulației 14 km până la jumătatea lunii august. Pentru a putea fi însă folosiți, trebuie găsită o soluție provizorie de descărcare în zona localității Vintileanca. Ar fi însă de preferat ca partenerul bulgar din Asociere să finalizeze lucrările până la km 47 pentru ca circulația să poată fi descărcată în DN2!
În acest caz s-ar putea circula continuu de la Mizil (Fulga) până în zona localității Pietroasele, pe 27 de km, pe autostradă. În acest ritm, se va putea circula și pe acest lot până la sfârșitul anului.
Iau în continuare în calcul deschiderea circulației pe 48 de km de autostradă, între Dumbrava și Pietroasele, cu asigurarea descărcării în DN2, anul acesta.
Pe Lotul 3, între Pietroasele și Municipiul Buzău (13,9 km), constructorul a încheiat faza organizării de șantier și, din 1 iunie, a intrat în execuție efectivă. De acum înainte trebuie să începem să vedem și aici o mobilizare bună și un progres constant. Termenul contractual de finalizare este noiembrie 2025”, a transmis Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.