Antena 3 CNN Actualitate Cultură Lucian Romașcanu la Conferința Națională a Managerilor Culturali: "Avem cu 100% mai mulți bani alocați proiectelor culturale mari"

Lucian Romașcanu la Conferința Națională a Managerilor Culturali: "Avem cu 100% mai mulți bani alocați proiectelor culturale mari"

1 minut de citit Publicat la 17:37 17 Noi 2022 Modificat la 17:37 17 Noi 2022

Evenimentul a fost deschis oficial de către Lucian Romașcanu - Ministrul Culturii, urmat de prof. univ. dr. Mircea Vasilescu - Universitatea din București, Membru în Consiliul Științific INCFC și conf. univ. dr. Carmen Croitoru - Director General INCFC.

„Ne aflăm într-o etapă extrem de importantă - creionarea și aprobarea unei strategii culturale pentru următorii șapte, opt sau chiar mai mulți ani. În general, managementul de orice fel la nivelul statului român, și îmi asum acest lucru, cu atât mai mult în zona culturală, este un management de stins focuri, lipsa de continuitate, cel puțin la vârful instituțiilor, creând premisa de permanentă urgență.”, a precizat Lucian Romaşcanu.

Ministrul Culturii a ţinut totodată să îi felicite pe managerii instituţiilor culturale care „anul acesta, din fericire, au fost mai bine finanțate decât în alți ani, însă cu oameni nu foarte bine plătiți, dar care fac eforturi dintr-o dedicare nu întotdeauna legată de veniturile proprii.”

Lucian Romaşcanu a evaluat totuşi bugetul cultural al anului 2022 ca fiind rezonabil.

„Am avut însă noroc de un buget rezonabil în acest an, avem cu 100% mai mulți bani alocați proiectelor culturale mari, dar și pentru cele mici, independente. Am asigurat sume importante pentru achiziții de artă contemporană, dar și pentru achiziție de carte, deci a fost un an cu belșug, însă niciodată nu este atât cât ar trebui să fie”, a spus ministrul.

„Ce este foarte important acum e ca, în urma acestor discuții, strategia culturală pe care o pregătim să pornească de la un principiu foarte clar – creșterea consumului cultural – din care să rezulte obiective strategice pe care să le urmărim cu toții în activitatea noastră. Să fie un checklist la care să ne raportăm de fiecare dată atunci când luăm decizii. Mulțumesc colegilor pentru toată dedicarea și pentru eforturile depuse pentru ca România, prin cultură, să fie o nație și nu o populație”, a mai declarat Lucian Romaşcanu. 

Etichete: Lucian Romașcanu
Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole