Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei ANAF vânează "artificiile" contabile cu care OMV ar putea scăpa de taxă. Anunţul făcut de Lucian Heiuş

ANAF vânează "artificiile" contabile cu care OMV ar putea scăpa de taxă. Anunţul făcut de Lucian Heiuş

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:37 16 Ian 2023 Modificat la 22:39 16 Ian 2023

"În prima etapă verificăm dacă se respectă prevederea ordonanței 186, respectiv dacă 75% din cifra de afaceri a OMV Petrom pentru anul 2022 este formată din cele patru coduri CAEN care sunt prinse în ordonanța 186.

Dacă îndeplinesc acest prag, și facem aceste controale, și vreau să fie foarte clar pentru toată lumea, la toate societățile care își desfășoară activitatea în acest domeniul energetic, nu doar la OMV, le vom notifica și le vom spune că datorează contribuția de solidaritate, că termenul final de depunere a declarației este 25 iunie și trebuie să-și achite această contribuție.

În situația în care în 25 iunie nu vor depune declarații, atunci vom face control și vom aplica exact formula din ordonanță. 

Vom emite decizia de impunere și dacă ea nu este achitată, se va trece la executare silită a OMV sau la orice altă companie care datorează acești bani",  a transmis Lucian Heiuş, luni seară, la Sinteza zilei.

OMV Petrom a anunţat că nu va plăti taxa de solidaritate impusă de Guvern

Vă amintim că OMV Petrom se află într-un conflict cu autorităţile fiscale din România, în urma anunţului companiei că nu va plăti contribuţia de solidaritate, motivând că veniturile din extracţia hidrocarburilor şi rafinare nu depăşesc 75% din cifra de afaceri.

Citeşte şi: Preşedintele ANAF, anunţ despre controlul la OMV pe taxa de solidaritate | Ce documente sunt verificate

"Conform art. 1, alin. (1) din Ordonanţa Guvernului, taxa de solidaritate se aplică firmelor care au cifra de afaceri de peste 75% inclusiv, din activităţi desfăşurate în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor, cu codurile CAEN: 0610 - Extracţia ţiţeiului, 0620 - Extracţia gazelor naturale, 0510 - Extracţia huilei, 1910 - Fabricarea produselor de cocserie şi 1920 - Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului", a transmis Ministerul Finanţelor într-un comunicat.

Potrivit Ministerului Finanţelor, codurile CAEN şi ponderea cifrei de afaceri au fost stabilite conform Articolul 2 (Definiţii), punctul 17, din Regulamentul (UE) 2022/1854. 

 

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole