Antena 3 CNN Actualitate Lucian Bode, primele declarații după accidentul în care a murit Raisa: "Regret enorm această tragedie care a șocat o țară întreagă!"

Lucian Bode, primele declarații după accidentul în care a murit Raisa: "Regret enorm această tragedie care a șocat o țară întreagă!"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 10:48 17 Ian 2022 Modificat la 11:27 17 Ian 2022

"Din păcate, pe 13 ianuarie, un poliţist din cadrul Secţiei 5 a Poliţiei Capitalei, a accidentat două minore, ambele în vârstă de 11 ani, Raisa pierzându-şi viaţa, iar Maria suferind mai multe traumatisme, astăzi fiind în afara oricărui pericol. 

Regret enorm această tragedie care a șocat o țară întreagă. Dincolo de funcția ministerială sunt tatăl unei fetițe de vârstă apropiată cu Raisa, iar sentimentul pe care îl simt este unul cutremurător. Știm că orice am spune, orice am face, nu o putem aduce pe Raisa înapoi. 

Lucian Bode: "Vorbim de o faptă ireparabilă, am obligația să dispun măsuri"

Însă, pentru familia îndoliată și pentru opinia publică, am obligația să dispun măsuri în limita competențelor legale și să prezint rezultatele acestor măsuri. Încă o dată, transmit condoleanțe familiei Raisei și însănătoșire Mariei.

Așadar, imediat după producerea acestei tragedii, am solicitat transparență și celeritate în documentarea acestui caz. În acest sens, am alocat resurse suficiente și am sprjinit nemijlocit procurorul. Imediat ce s-a pus în mișcare acțiunea penală, polițistul a fost pus la dispoziție de Poliția Capitalei. În paralel, Poliția Capitalei a declanșat verificări cu privire la situația agentului, luând totodată și alte măsuri organizatorice.

Lucian Bode "Poliţistul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu"

Fac precizarea că polițistul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv misiuni polițienești, la solicitarea structurii de evidență a populației.

Precizez, de asemenea, că nu executa o misiune cu caracter de urgență. (...) Am decis să reanalizăm, la nivelul Ministerului Afacerilor de Interne procesul de recrutare din sursă externă. Pe cât de necesar, pe atât de riscant, în unele situații", a spus, luni, ministrul Lucian Bode.

Ministrul de Interne, șocat de imaginile în care polițistul verifică cu piciorul dacă fetița accidentată trăiește

Lucian Bode a declarat, luni, în conferință de presă, că imaginile cu polițistul care lovește cu piciorul fetița accidentată grav, pentru a verifica dacă trăiește, sunt la fel de șocante pentru el, ca și accidentul în sine.

"Un accident în care un copil este omorât pe trecerea de pietoni este o tragedie. Pentru mine, imaginea și, mai ales, comentariile cum că polițistul ar fi verificat cu piciorul dacă fata trăiește au fost la fel de șocante ca și accidentul în sine. Pentru mintea unui om normal, o astfel de imagine, nu poate fi concepută, nu poate fi înțeleasă.

Ministrul a afirmat că a verificat dacă acest lucru s-a întâmplat, iar procurorul are în dosar toate elementele pentru a afla dacă acest lucru este real sau nu.

"Sunt martori audiați care spun dacă s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat așa. Am văzut în spațiul public aseară o înregistrare care ar fi de la STS pe 112 din care rezulta că polițistul s-a coordonat cu dispecerii, la un moment dat spunându-i să mute, să așeze corpul copilului pe partea stângă, ajutandu-l să-i dea primul ajutor. (...) Sunt convins că procurorul va avea în final (dovezile - n.r.). Fetița se afla poziționată pe partea stângă atunci când au venit salvatorii în mai puțin de 8 minute de la apel și polițistul ar fi fost cel care a întors victima pe partea stângă", a precizat Lucian Bode.

Accidentul în care două fetițe au fost rănite pe trecerea de pietoni a avut loc în Sectorul 1.

Mașina de poliție a accidentat, joi după-amiază, două fete - Raisa și Maria. Raisa a murit, iar Maria a ajuns la spital.

 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole