Antena 3 CNN Emisiuni Punctul de întâlnire Lucian Bode: "UDMR trebuie să fie parte din coaliţie, pentru că este un partener de cuvânt"

Lucian Bode: "UDMR trebuie să fie parte din coaliţie, pentru că este un partener de cuvânt"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 20:42 19 Noi 2021 Modificat la 20:59 19 Noi 2021

„Sunt soluţii, doar să fim noi raționali şi să ne uităm la ce vor românii", a spus Lucian Bode prim-vicepreşedintele PNL, despre felul în care au decurs negocierile privind împărțirea ministerelor între PNL-PSD.

Referitor la UDMR, Lucian Bode a precizat că "trebuie să vedem ecuația până la capăt să vedem celelalte pachete cum așezăm Sănătatea, Educația, Energia, Agricultura. Pachetele trebuiesc negociate, principiile dacă se respectă. Fiecare trebuie să înțeleagă că într-o astfel de negociere, fie are de câștigat, fie are de pierdut.

Nu poţi să fii doar pe plus. În final, este important obiectivul pe care îl aveam, acela de a avea un Guvern funcțional, bazat pe relații de încredere. Este foarte dificil să spui în politică aşa ceva. Dar, dacă noi din timpul negocierilor nu putem să avem încredere în celalalt, vedem pe surse nu știm cine dă. Strategia de negociere o stabileşte fiecare cum crede de cuviință. Este foarte important ca pierderile să fie minore", a mai spus Lucian Bode.

„UDMR trebuie să fie parte din coaliţie, pentru că este un partener de cuvânt"

"Din punctul meu de vedere UDMR trebuie să fie parte din coaliţie. Dacă vrem ca această coaliţie să funcționeze este obligatoriu ca UDMR să fie parte din această coaliţie. Noi trebuie să gândim care este obiectivul nostru pe termen mediu şi lung. Obiectivul nostru este să declanșam şi să impunem mari reforme ale sistemului public. Marile reforme nu le poţi face într-o coaliție de 50%. Noi trebuie să vedem acest obiectiv, nu câte ministere câştigă unul sau altul cu un minister în plus. Eu am fost de multe ori în conflict cu UDMR la nivel de județ, de exemplu. Astăzi sunt partenerii mei în judeţul Sălaj, spre exemplu. UDMR când şi-a dat cuvântul îl respectă", a explicat Lucian Bode la Antena 3

Kelemen Hunor: "Nu este posibil să stăm cu pantalonii dați jos până la genunchi și să așteptăm poștașul zâmbind în fiecare lună"

Întrebat, vineri, dacă UDMR ar rămâne la guvernare în cazul în care rămâne fără cele trei portofolii cerute, în special ministerul Dezvoltării, Kelemen Hunor a declarat că nu va acceptă că partidul pe care îl conduce să fie element de decor într-un guvern.

"Orice este posibil. Un singur lucru nu este posibil și nu va fi posibil: UDMR să fie element de decor într-un guvern. Să stăm noi cu pantalonii dați jos până la genunchi și să așteptăm poștașul zâmbind în fiecare luna", a declarat Kelemen Hunor.

Nu suntem sabotați de nimeni. (...) Uniunea poate să rămână cu portofoliile actuale, restul să le împartă colegii. Eu nu vreau să iau nimic de la nimeni. Am renunțat la multe lucruri, am acceptat anumite situații”, a mai spus acesta.

El spune că un guvern poate fi învestit cu sau fără UDMR. „Nu e o chestiune de semnal, ci de matematică”, afirmă el.

Citește mai multe din Punctul de întâlnire
» Citește mai multe din Punctul de întâlnire
TOP articole