Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Lucia Goracci, primul interviu după scandalul cu familia Şoşoacă: "Soţul senatoarei m-a agresat sub nasul poliţiştilor"

Lucia Goracci, primul interviu după scandalul cu familia Şoşoacă: "Soţul senatoarei m-a agresat sub nasul poliţiştilor"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 22:31 14 Dec 2021 Modificat la 22:44 14 Dec 2021

"Comportamentul senatoarei a fost determinat probabil de faptul că şi-a dat seama că nu ar fi trebuit să se aştepte că va putea să-şi ţină, fără oprelişti, discursul ei.

Când am încercat să-i spun că trebuie să rămânem riguros la fapte, dânsa a improvizat, pentru a-şi continua spectacolul propagandistic. Ne-a închis în birou şi a chemat poliţia, aducându-ne acuzaţii neverosimile pentru că noi n-aveam cum să facem aşa ceva.

Noi nu puteam fi decât ceea ce eram, iată. Acesta era obiectivul", susţine jurnalista italiană.

"Atunci când mă invită să plec se repede, se aşază în faţa uşii. Se ridică şi bărbaţii care erau prezenţi, printre care şi soţul ei. Încep să ne ameninţe şi ea sună la 112 şi spune că sunt nişte persoane care se dau drept jurnalişti şi ameninţă şi încearcă să fure ceva", a spus Lucia Goracci.

Sindicatul jurnaliștilor italieni de la RAI, reacție în cazul scandalului Șoșoacă-Goracci 

Lucia Goracci a mai spus într-un interviu la Rai 1 că Diana Şoşoacă le-a spus poliţiştilor că jurnaliştii italieni ar avea droguri.

"Soţul îi spune la un moment dat fetei românce, jurnalista Delia Marinescu, cu care eram ce fac eu cu voi acum, vă dau afară".

Lucia Goracci îi acuză pe politişti că sunt vinovaţi în acest caz. "Soţul (Silvestru Șoșoacă - n.red.)m-a agresat cu poliţiştii de faţă"

"Aceşti agenţi s-au dus în birou unde cei trei colegi ai mei erau în continuare ţinuţi închişi, care era, de fapt, privaţi de libertate fără de a putea pleca de-acolo, din acel loc.

A mai avut loc un alt episod, acest domn, sub ochii poliţiştilor a sărit să lovească, soţul senatoarei, chiar cu poliţiştii de faţă m-a agresat sub nasul poliţiştilor şi chiar pe unul dintre ei", a mai spus Lucia Goracci.

Este scandal internaţional în cazul Dianei Şoşoacă

Sindicatul jurnaliştilor din Italia cere explicaţii oficiale Guvernului României după ce soţii Şoşoacă sunt acuzaţi de sechestrare şi ultraj în cazul echipei de jurnalişti străini.

Imaginile filmate de echipa Rai Uno pe care Diana Șoșoacă a închis-o în casă. Jurnaliști italieni: "Ne-au percheziționat ca pe hoți" 

În plângerea penală de zece pagini depusă la Secția 4 de Poliție din București împotriva Dianei Șoșoacă, jurnalista italiană Lucia Goracci susține că soțul senatoarei, Dumitru-Silvestru Șoșoacă, a mușcat-o de mână.

"Am intrat în biroul de avocatură al doamnei Şoşoacă şi ne-a întâmpinat cu o atitudine zâmbitoare, având pe masă mai multe alune şi covrigei. Când a început filmarea eu am rămas pe hol şi am văzut că soțul ei a adus în birou un sac negru, în care a spus că se îngroapă persoanele decedate dezbrăcate. 

Am văzut cum acesta l-a luat apoi în bucătărie.

După acel moment doamna Şoşoacă a devenit nervoasă şi agresivă. A spus că nu le convin condițiile pe care ea le hotăraște, jurnaliștii pot să plece.

În acel moment echipa RAI 1 s-a pregătit să plece. A ieșit în hol dar doamna Şoşoacă a apărut şi a închis ușa zicând că nu plecăm nicăieri. A spus ulterior soțului să sune la Poliție(...)", declară jurnalista Lucia Goracci, menționând că a reușit să evite să fie sechestrată, fugind pe scara blocului.

La aproximativ 10 minute Poliția s-a prezentat la fața locului, moment în care soțul senatoarei a început să-i împingă pe jurnaliștii italieni.

Lucia Goracci, plângere la Poliție împotriva soților Șoșoacă

Goracci spune că soțul senatoarei i-a smuls masca de pe faţă şi a lovit-o în braț, după care a mușcat-o de mână.

"M-a mușcat de mână şi apoi am ieșit afară", menționează jurnalista în plângerea penală formulată după scandal.

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole