Loteria Română surprinde din nou pasionații de jocuri de noroc cu lansarea unui produs inedit, lozul răzuibil "Magnific” 5.000.000 de lei, cu cel mai generos premiu pus vreodată în joc pentru acest tip de produs. Potrivit unui comunicat al companiei, acest loz reprezintă o oportunitate captivantă pentru jucători, oferindu-le șansa de a câștiga premii fabuloase.
"Magnific” costă 20 de lei și oferă posibilitatea de a câștiga peste 941.200 de premii, însumând aproape 41 de milioane de lei. Câștigurile variază între 20 și 100.000 de lei, dar cel mai atrăgător aspect este că fiecare loz poate ascunde un premiu impresionant de 5 milioane de lei.
Lozul „Magnific” 5.000.000 de lei este acum disponibil în toate punctele de vânzare autorizate, așteptându-se să fie o atracție majoră pentru cei pasionați de emoțiile oferite de jocurile de noroc, potrivit Agerpres.