Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost obligat să-şi ceară scuze publice pentru declaraţiile sale instigatoare la discriminare pe criteriu etnic şi politic. O decizie în acest sens a fost luată de Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării, în urma unor afirmaţii discriminatorii ale lui Igor Dodon împotriva unioniştilor şi românilor, informează marţi Radio Chişinău.
Preşedinţia Republicii Moldova a anunţat că va veni cu o reacţie după ce va lua cunoştinţă de decizia Consiliului.
Mai mulţi membri marcanţi ai societăţii civile au înaintat o petiţie la Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, prin care susţin că, prin afirmaţiile pe care le-a făcut în timpul când era deputat, lider al Partidului Socialiştilor (PSRM) sau candidat în alegeri, Igor Dodon a instigat la discriminare împotriva unioniştilor şi a persoanelor de etnie română.
Petiţionarii, printre care generalul Ion Costaş, jurnalistul Val Butnaru, activistul civic Oleg Brega şi alţii, afirmă că declaraţiile lui Igor Dodon şi ale membrilor PSRM împotriva unioniştilor şi românilor sunt discriminatorii şi incită la violenţă faţă de cetăţenii moldoveni care împărtăşesc opţiunea politică unionistă.
'S-a pronunţat de câteva ori împotriva oamenilor care au murit pentru ţară, pentru neam, pentru fâşia asta de pământ, pentru integritatea ţării. I-a numit duşmani ai neamului, depune coroane de flori la cei care ne-au ucis. Cum să fii de acord cu aceste idei? Omul acesta nu prea are repere şi nişte limite în a umili poporul şi neamul din care el face parte', a declarat generalul Ion Costaş, unul dintre semnatarii petiţiei.
Unul dintre membrii Consiliului, Andrei Brighidin, şi-a exprimat speranţa că Dodon va prezenta scuze publice, în caz contrar inacţiunea sa va fi contestată în instanţă.
'Vom merge până la capăt pentru a nu admite situaţii similare pe viitor şi pentru a transmite un mesaj foarte clar tuturor politicienilor că libertatea de exprimare nu este absolută şi nu justifică niciun caz de instigare la discriminare', a declarat Andrei Brighidin.
Solicitat de Radio Chişinău, consilierul în domeniul juridic al şefului statului, Maxim Lebedinschi, a declarat că Preşedinţia nu a primit încă această hotărâre şi va veni ulterior cu o reacţie. Potrivit hotărârii, Igor Dodon este obligat să-şi ceară scuze publice în termen de zece zile de la primirea actului.
Textul deciziei publicate pe pagina web a Consiliului face referire la faptul că Igor Dodon susţine că a făcut acele declaraţii în perioada când era deputat şi că ele exprimau opinia politică bazată pe strategia politică a partidului pe care-l reprezenta.