Antena 3 CNN Actualitate GIGI BECALI, din nou LA ÎNCHISOARE? ANUNȚUL OFICIAL făcut în urmă cu puțin timp

GIGI BECALI, din nou LA ÎNCHISOARE? ANUNȚUL OFICIAL făcut în urmă cu puțin timp

1 minut de citit Publicat la 13:13 29 Aug 2017 Modificat la 13:13 29 Aug 2017

Administrația Națională a Penitenciarelor a decis să sesizeze Parchetul General în cazul lui Gigi Becali pentru infracţiuni de ultraj şi şantaj la adresa unui director de penitenciar, precizează ANP într-un comunicat de presă.

George Becali riscă astfel o nouă pedeapsa cu închisoarea de până la cinci ani la care se va adaugă o majorare cu jumătate din pedeapsa aplicată pentru săvârşirea unei infracţiuni în stare de recidivă plus restul de pedeapsa rămas neexecutat prin liberarea condiţionată.

„Reamintim că ex-deţinutul George Becali a intervenit într-o emisiune de televiziune din dată de 19 august 2017 unde a afirmat în mod explicit că i-a transmis o serie de mesaje de ameninţare directorului Penitenciarului Jilava pe motiv că acesta nu ar fi aprobat o nouă învoire pentru vărul Victor Becali. Ulterior George Becali a încercat să se disculpe folosind aceeaşi strategie care - deloc surprinzător - i-a mai adus şi alte condamnări penale. Sunt de notorietate încercările acestuia de a convinge judecătorii că persoană sechestrată ar fi intrat singură în portbagaj pentru a nu pată de sânge o bancheta extrem de sensibilă şi că mită ar fi o formă de premiere. În acest context, aşteptăm şi o reacţie a ministrului Justiţiei în legătură cu abaterile disciplinare şi infracţiunile constatate la finalul anului 2016 la Penitenciarul Poartă Albă în legătură cu favorizarea unor deţinuţi - vip, printre care se numără şi acelaşi George Becali. În acest caz, ilegalităţile au fost deja constatate, dar sancţiunile se lasă aşteptate”, precizează ANP.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole