Aproximativ 20 de membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor au lansat miercuri o moţiune de cenzură împotriva lui Donald Trump, un gest simbolic care relevă virulenţa tot mai mare a opoziţiei faţă de miliardarul american care a devenit preşedinte cu exact şase luni în urmă, relatează AFP.
„Este o încercare de intervenţie politică”, a declarat miercuri democratul Steve Cohen, prezentând moţiunea democrată, al cărei text pune în discuţie capacitatea lui Donald Trump de a conduce Statele Unite.
În Statele Unite, preşedintele nu poate să fie destituit decât în cadrul unei proceduri de destituire care implică voturi în ambele camere ale Congresului.
O moţiune de cenzură, în sistemul prezidenţial american, nu are vreun efect.
Citiți și: