Antena 3 CNN Actualitate Social Lovitură pentru cel mai cunoscut hacker din România! Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de extrădarea în SUA a lui Guccifer

Lovitură pentru cel mai cunoscut hacker din România! Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de extrădarea în SUA a lui Guccifer

1 minut de citit Publicat la 19:20 10 Sep 2018 Modificat la 19:20 10 Sep 2018

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, luni, cerera autorităţilor judiciare din SUA de extrădare a hackerului arădean Marcel Lazăr Lehel, cunoscut drept Guccifer, pentru a executa pedeapsa de patru ani şi patru luni de închisoare pe care a primit-o de la o instanţă din statul Virginia, însă extrădarea efectivă va avea loc abia după ce va executa pedeapsa la care a fost condamnat în România. Soluţia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de cinci zile de la pronunţare.

Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat, luni după-amiază, cu privire la solicitarea formulată de autorităţile judiciare din SUA de extrădare a arădeanului Marcel Lazăr Lehel, hackerul cunoscut sub numele de Guccifer.

Instanţa a admis cererea, considerând că au fost îndeplinite condiţiile extrădării, prevăzute de Legea 302/2004 şi de Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii.

"Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii înregistrată la Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei la data de 08.08.2018. Dispune extrădarea cetăţeanului român - persoana extrădabilă Lazăr Marcel Lehel în vederea executării pedepsei de 52 luni închisoare cu deducerea perioadei executate în arest de la 01.09.2016 până la 12.10.2016, aplicată prin sentinţa penală emisă la data de 01.09.2016 de către Tribunalul Statelor Unite - Districtul de Est Virginia- Secţia Alexandria”, se arată în soluţia judecătorilor, potrivit News.ro.

Soluţia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de cinci zile de la pronunţare.

Etichete: hacker guccifer
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole