Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Lovitură grea pentru Dan Petrescu

Lovitură grea pentru Dan Petrescu

<1 minut de citit Publicat la 16:55 14 Iun 2016 Modificat la 16:55 14 Iun 2016

Kuban Krasnodar nu a ajuns până la urmă la un acord cu Dan Petrescu, chiar dacă formația rusă anunțase mutarea pe site-ul oficial, transmite GSP.

Negocierile dintre cele două părți s-au oprit după ce românul ar fi cerut o clauză care nu putea fi suportată de conducerea clubului.

"Dan Petrescu a insistat ca, în cazul în care colaborarea se va încheia prematur, să fie recompensat cu salariul până la finalul contractului de doi ani, indiferent cât ar fi lucrat la clubul nostru. Considerăm că este inacceptabil ce ne-a cerut!", scrie în comunicatul de pe site-ul clubului.

Faptul că mutarea a picat este cât se poate de surprinzător, mai ales că relațiile dintre Dan Petrescu și conducerea celor de la Kuban erau cât se poate de strânse.

Impresarul lui Dan Petrescu susține contrariul 

Nicolae Pârnău a discutat cu presa rusă și anunță că de mâine Dan Petrescu se prezintă la antrenamentele echipei. 

"Au fost negocieri serioase pentru că nu puteam accepta orice contract. Antrenorul Dan Petrescu este foarte mulţumit de rezultatul negocierilor, iar de mâine s-ar putea prezenta deja la noul său loc de muncă" a spus agentul Nicolae Pârnău

Citește mai multe din Fotbal extern
» Citește mai multe din Fotbal extern
TOP articole