Antena 3 CNN Actualitate Justiție Lovitură financiară pentru Mălin Bot | Instanţa a decis că este "un reclamant mincinos"

Lovitură financiară pentru Mălin Bot | Instanţa a decis că este "un reclamant mincinos"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:46 17 Noi 2023 Modificat la 11:46 17 Noi 2023

Decizia magistraților prin care acțiunea lui Mălin Bot împotriva conducerii EVZ este desființată e de demnă de a fi citită integral. Apărarea realizată de avocatul Alin Nedelcu a reușit să convingă instanța că Mălin Bot nu a fost lezat în nici un fel. Ba chiar dimpotrivă. În decizia devenită definitivă, magistrații analizează toate argumentele pseudo-jurnalistului și le destructurează rând pe rând.

O lovitură de imagine și financiară pentru Mălin Bot, pseudo-ziaristul care încasează mii de euro din surse anonime, notează evz.ro.

Primul lucru analizat de judecători a fost legat de afirmația lui Dan Andronic care a spus că Mălin Bot a mințit atunci când a sunat la 112 și a reclamat că dintr-un local ieșeau mai multe persoane. Instanța a observat pe filmări că situația relatată de jurnalist era întocmai, drept urmare a constatat că Mălin Bot a mințit şi şi-a minţit şi donatorii.

Legat afirmațiile cu privire la faptul că ar fi plătit de serviciile de informații românești, instanța spune că nici acest lucru nu reprezintă o denigrare. Mai ales că vine într-un context în care atât Dan Andronic, cât și Mirel Curea, explică faptul că localul se află între două ambasade.

Dacă lui Mălin Bot i s-a permis să filmeze zile la rând câte două ore, dar atunci când un angajat al restaurantului a vrut să îl filmeze a fost oprit de jandarmii de la ambasade. Cine poate beneficia de o asemnea protecție?

Instanța spune că cei doi jurnaliști au făcut judecăți de valoare, pe baza anumitor fapte, au avut un schimb de opinii, ceea ce nu poate fi incriminat potrivit jurisprudenței europene.

Cât privește acuzațiile lui Mălin Bot că Mirel Curea l-ar fi denigrat și că ar fi provocat oamenii să-l bată, instanța le respinge. Mai exact spune că nu se aduce atingere reputației reclamantului.

Decizia instanței a rămas definitivă și nu a fost atacată de pseudo-ziaristul Mălin Bot.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole