Antena 3 CNN Sport Off Sport Lovitură dură pentru Gigi Becali! Latifundiarul a pierdut definitiv „Steaua”

Lovitură dură pentru Gigi Becali! Latifundiarul a pierdut definitiv „Steaua”

1 minut de citit Publicat la 17:24 31 Mai 2017 Modificat la 17:24 31 Mai 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv, miercuri, cererea FCSB de suspendare a sentinţei emise în decembrie 2016 de Curtea de Apel, prin care obliga clubul lui Gigi Becali să renunţe la numele Steaua.

Este o nouă înfrângere, dintr-un şir deja foarte lung, suferită de Gigi Becali în instanţe în faţa Clubului Sportiv al Armatei Steaua, care l-a deposedat, pe rând, de marcă şi de nume şi a contracarat cu succes toate încercările numeroşilor avocaţi ai latifundiarului de a contraataca, scrie Pro Sport.

„Respinge excepţia lipsei de interes. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul Fotbal Club FCSB SA privind suspendarea executării deciziei nr. 989A/2016 din data de 21 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. 31705/3/2015. Dispune, din oficiu, restituirea cauţiunii în cuantum de 1000 lei consemnată cu recipisa CEC Bank cu numărul 4397785/1 din data de 20.04.2017, aflată la poziţia 128 în registrul de valori al instanţei. Definitivă“, se arată în încheierea Completului 7 de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emisă pe 31 mai.

„Sunt foarte fericit. S-a făcut, din nou, dreptate. Înalta Curte a confirmat că Becali nu are niciun drept asupra mărcii şi a numelui Steaua, care a aparţinut dintodeauna, legal, CSA Steaua“, a declarat Florin Talpan, juristul MApN.

Etichete: Gigi Becali steaua FCSB
Citește mai multe din Off Sport
» Citește mai multe din Off Sport
TOP articole