Lovitură de Sărbători: un nou proiect pentru autonimia Ținutului Secuiesc a fost depus în Parlament de un deputat care a fost ales pe listele UDMR.
Această inițiativă este depusă acum în nume personal, însă este o chestiune de onoare, spune inițiatorul acestei noi legi privind statutul Ținutului Secuiesc.
József Kulcsár-Terza, preşedintele organizaţiei Trei Scaune a Partidului Civic Maghiar (PCM), a informat presa despre acţiunea lui printr-un comunicat de presă.
Politicianul a înaintat Parlamentului Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc în forma în care a fost elaborat şi adoptat de către Consiliul Naţional Secuiesc (CNS). În urma gestului său, deputatul UDMR a primit o scrisoare de mulțumire din partea CNS.
“Am încredea că gestul meu nu va însemna doar aducerea cauzei Ţinutului Secuiesc în atenţia Parlamentului, ci va oferi posibilitatea ca şi naţiunea majoritară să recunoască şi să accepte dreptul nostru la deplină libertate naţională în urma unui dialog clădit pe argumente”, a declarat József Kulcsár-Terza, citat de agenția ungară de presă MTI.
În Parlament au mai existat încă două astfel de inițiative, care au fost respinse.