Antena 3 CNN Politică Lovitură din Germania pentru președinte. Cine-i vânează funcția lui Klaus Iohannis

Lovitură din Germania pentru președinte. Cine-i vânează funcția lui Klaus Iohannis

2 minute de citit Publicat la 14:18 10 Feb 2018 Modificat la 14:18 10 Feb 2018

Lovitură din Germania pentru Klaus Iohannis. Un român stabilit în Stuttgard, în vârstă de 74 de ani, și-a anunțat intenția de a candida independent la alegerile prezidențiale din 2019, pe pagina sa personală.

Mircea Moise a şi construit un site, de unde românii să afle totul despre el şi despre programul pe care intenţionează să-l aplice în cazul în care este ales.

Platforma lui Mircea Moise conţine 311 puncte esenţiale, unde viitorul candidat susţine că are cel mai vizionar program şi că este singurul care poate redresa ţara.

“După Revoluţie, România a fost distrusă în serie, dar nimeni nu a reuşit să reconstruiască ceva din ce s-a distrus. Nu văd nici în viitor pe cineva să o refacă. Sunt singurul care îmi pot asuma reuşita de a redresa România spre o cale normală, într-un timp rezonabil, cu condiţia ca populaţia Romaniei să mă susţină în toate acţiunile”, proclamă Moise.

Mircea Moise propune mai multă muncă pentru români, mai ales pentru funţionarii statului, dar şi serviciu militar obligatoriu. Totodată, Moise va reorganiza teritorial România, prin reactualizarea şi descentralizarea regiunilor istorice care vor avea administraţie proprie, cu mai multe servicii şi prin reînfiinţarea raioanelor. Bucureştiul nu va mai fi capitala României, pe principiul “costă prea mult să reparăm, cu aceiaşi bani facem ceva nou”.

“SILVANIA, noua capitală a României localizată în centrul ţării, pe următoarele considerente: practic este mult mai comod, eficient şi economic să fie în mijlocul ţării, la distanţă cât mai mică posibilă faţă de extremităţile regionale - cu o parte din investiţiile care trebuie făcute în actuala capitală pentru a o aduce la un standard actual de capitală, se va putea demara construcţia noii capitale care va fi construită după necesităţile actuale a unei capitale de stat - Bucureşti-ul se află într-o zonă seismică de mare risc, cu un impact dezastruos în cazul unui seism de mare amplitudine - noua capitală va avea un climat mai stabil decât Bucureşti-ul şi în fine va face linişte în politica de autonomizare a Transilvaniei. Discuţii pentru mutarea capitale în alt oraş au fost de multă vreme. Locul de plasare a capitalei Silvania va fi secret până la începerea lucrărilor pentru a se evita speculaţiile teritoriale. Trebuie să fiu sincer că această idee am avut-o din timpul copilăriei trăite în Ardeal, când am găsit şi titlul potrivit acestei capitale”, arată posibilul viitor preşedinte.

Mircea Moise a lucrat în timpul comunismului la CFR, la staţiile din Caransebeş şi din Lugoj. După câţiva ani, a plecat în Franţa unde a lucrat în construcţii, iar după doi ani s-a întors în ţară unde a lucrat ca maistru instructor la o şcoală de lângă Lugoj. Între timp a făcut şi o şcoală de muzică, iar în 1987 a plecat în Germania. Chiar el recunoaşte că timp de un an şi jumătate a lucrat „la negru”, după care s-a angajat la o fabrică din Stuttgart.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole