Antena 3 CNN Actualitate Lovitură devastatoare pentru DNA. Fostul șef al Poliției Rutiere Lucian Diniță, achitat definitiv

Lovitură devastatoare pentru DNA. Fostul șef al Poliției Rutiere Lucian Diniță, achitat definitiv

<1 minut de citit Publicat la 14:38 04 Feb 2019 Modificat la 14:38 04 Feb 2019

Victorie definitivă a fostului şef al Poliţiei Rutiere Lucian Diniţă. Acesta a fost achitat, definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care era acuzat de DNA de trafic de influenţă, pentru că ar fi primit de la un om de afaceri produse alimentare (un miel, doi curcani şi 5 kg de păstrăv).

În acelaşi dosar au fost achitaţi şi omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa, dar şi Maricel Ilie, fost vicepreşedinte şi membru în Comitetul Executiv Regional al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor - Secţia Română - Regiunea 1 Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul DNA şi a menţinut decizia de achitare dată în mai 2018 de către instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti.

În iunie 2015, Lucian Diniţă a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi primit de la un om de afaceri produse alimentare (un miel, doi curcani şi 5 kg de păstrăv), pentru a interveni în favoarea acestuia în vederea redobândirii unui permis de conducere.

Alături de Lucian Diniţă (comisar şef de poliţie, director al Direcţiei Poliţiei Rutiere din cadrul IGPR, la data comiterii faptelor), au fost trimişi în judecată Gheorghe Deaconeasa şi Maricel Ilie.

Etichete: achitare DNA
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole