Toate zborurile către aeroportul Ataturk din Istanbul sunt anulate în momentul de faţă, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al companiei TAROM, Georgeta Dinu.
"În momentul de faţă, zborurile către aeroportul Ataturk din Istanbul sunt anulate. Cursa TAROM RO 261/2 cu ora planificată de decolare 8:35 a fost anulată. Recomandăm pasagerilor cursei RO 263/4 să contacteze Call Center-ul TAROM pentru a afla informaţii despre situaţia zborurilor. Numerele de telefon disponibile sunt 9631, 021.2046464, 021.3034400, 021.3034444",
a precizat Georgeta Dinu.
Şase zboruri din şi către aeroportul Ataturk au fost anulate sâmbătă, după tentativa de lovitură de stat care a avut loc vineri seară în Turcia.
Potrivit site-ului Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), au fost anulate trei curse care urmau să decoleze în cursul zilei de sâmbătă, două aparţinând companiei Turkish Airlines, iar una operatorului aerian român TAROM. Aeronavele urmau să decoleze la orele 5:55 şi 10:00 (Turkish Airlines) şi la 8:35 (TAROM).
De asemenea, şi la Sosiri figurează trei curse anulate, care ar fi trebuit operate de aceleaşi companii aeriene. Este vorba despre zborul TK 1041 (Turkish Airlines), cu sosire pe Aeroportul Henri Coandă la ora 01:25, zborul TK 1043 (Turkish Airlines), sosire 5:55, şi zborul RO 262 (TAROM), sosire la 11:55.
Cursele aeriene internaţionale de pe aeroportul Ataturk din Istanbul ar putea fi reluate curând, a anunţat sâmbătă dimineaţa organizaţia europeană pentru securitatea navigaţiei aeriene (Eurocontrol), transmite agenţia Reuters.
Activitatea pe aeroport a fost sistată în urma tentativei de lovitură de stat militară şi în zona acestuia au apărut vehicule militare, care între timp s-au retras.
Avioanele ce au ca destinaţie aeroportul Ataturk sunt în continuare deviate către alte aeroporturi, întrucât din cauza suspendării decolărilor începând cu ora 20:31 GMT pe platforma aeroportului nu mai există spaţiu pentru parcarea altor avioane, precizează Eurocontrol, menţionând totuşi că situaţia acolo continuă să fie neclară.
Dar acest organism european confirmă că în prezent centrul de control al traficului aerian de pe aeroport funcţionează normal. Anterior, pe harta de pe website-ul de specialitate flightradar.24 aeroportul Ataturk apărea cu specificaţia "No callsign"' (fără semnal), sugerând că nu funcţionează controalele de trafic.