Antena 3 CNN Life Timp liber Loteria Română a lansat propria platformă de joc online. Românii pot cumpăra bilete la Loto 6/49 | "Următorul obiectiv este lansarea aplicaţiei"

Loteria Română a lansat propria platformă de joc online. Românii pot cumpăra bilete la Loto 6/49 | "Următorul obiectiv este lansarea aplicaţiei"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:39 25 Mar 2024 Modificat la 14:39 25 Mar 2024

Potrivit unui comunicat al companiei, lansarea propriei platforme online, web-based, reprezintă un pas extrem de important în procesul de digitalizare al Loteriei Române, în special prin facilităţile puse la dispoziţia jucătorilor pentru o experienţă de joc şi mai atractivă.

Aplicaţia este dezvoltată in-house, prin resurse proprii, şi pune în premieră la dispoziţia jucătorilor online trei noi funcţionalităţi: plata premiilor în valoare de până la 100 de lei, inclusiv, direct în contul bancar, posibilitatea de a juca scheme reduse şi variante combinate şi, nu în ultimul rând, posibilitatea autentificării prin intermediul aplicaţiei ROeID.

"Loteria Română face un nou pas către digitalizare, transparenţă şi accesibilitate, prin lansarea platformei proprii de joc online, bilete.loto.ro. Lansarea platformei web-based vine la mai puţin de un an de când am făcut disponibile online, prin platforme partenere, cele mai populare şi îndrăgite jocuri organizate de companie.

Este o promisiune respectată, de a fi cât mai aproape de români şi de a consolida în continuare încrederea cu care am fost învestiţi de către jucători, în tradiţia celor peste 117 ani de istorie a Loteriei Române. Următorul obiectiv este lansarea şi a aplicaţiei native a Loteriei Române, la dezvoltarea căreia se lucrează în prezent", a declarat Ionuţ-Valeriu Andrei, directorul general al companiei.

Platforma bilete.loto.ro va fi disponibilă 24/7 şi va oferi jucătorilor posibilitatea de a juca în siguranţă, online, inclusiv scheme reduse predefinite şi variante combinate. Interfaţa prietenoasă şi intuitivă va conţine informaţii actualizate privind jocurile şi premiile puse în joc.

Platforma online dezvoltată de Loteria Română este integrată cu soluţia de identificare digitală ROeID a Guvernului României, astfel că toată interacţiunea jucătorilor este una sigură din punct de vedere al autentificării.

Loteria Română a beneficiat de suportul Centrului Naţional Cyberint şi al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale pentru faza de verificare şi testare a platformei. Procesarea plăţilor pentru platforma bilete.loto.ro se realizează în parteneriat cu CEC Bank. 

Citește mai multe din Timp liber
» Citește mai multe din Timp liber
TOP articole