Adolescenta a mai spus că după oribila faptă a stat o oră în pat, dar nu a dormit, apoi a plecat la lucru. De acolo, a ridicat-o Poliţia.
"În jurul orei 10:00 am mers la serviciu (...). Menţionez că am apucat să stau o oră în pat, dar nu am reuşit să dorm.
În timp ce mă aflam la serviciu, în jurul orei 15:00 a venit un echipaj de Poliție care m-a preluat şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Mangalia, unde am fost întrebată de unde provin leziunile pe are le am.
Iniţial am spus că am căzut, însă ulterior am recunoscut fapta deoarece am văzut în filme faptul că dacă recunoşti fapta săvârşită primești o pedeapsă redusă.
Regret săvârşirea faptei şi menţionez că nu am fost conştientă de ceea ce am făcut. Chiar am fost cele mai bune prietene de-a lungul anilor", a declarat Loredana în faţa anchetatorilor.
Crima din Mangalia, tragedia care a şocat o ţară întreagă
Tragedia s-a produs în noaptea de 5 spre 6 august 2023, atunci când Loredana (18 ani) a ucis-o pe prietena ei cea mai bună, Alina (18 ani), într-un moment de furie.
După ce şi-a dat seama că i-a luat viaţa prietenei sale, Loredana a pus la cale un plan pentru a scăpa nepedepsită şi a pus trupul într-o valiză pe care a transportat-o ulterior cu un taxi. Iniţial, a avut intenţia de a merge cu valiza în judeţul Vaslui, însă s-a răzgândit atunci când taximetristul din Mangalia a refuzat cursa.
Într-un final, ea a ajuns în parcul Tosca din Mangalia, acolo unde a aşezat cadavrul sub o bancă, apoi s-a întors în camera de hotel în care era cazată. Acolo, ea a început să şteargă urmele crimei şi apoi a scăpat de arma cu care i-a luat viaţa Alinei. A doua zi, tânăra a mers la locul de muncă, acolo de unde a şi fost luată de poliţiştii care au investigat crima.
Loredana Atănăsoaie a fost arestată preventiv pentru următoarele 30 de zile, fiind acuzată de omor, faptă pe care a şi recunoscut-o atât în faţa procurorilor, cât şi în faţa judecătorilor prin declaraţia pe care a dat-o.