Antena 3 CNN Externe Londra este acuzată că a ascuns un test cu rachetă nucleară ratat

Londra este acuzată că a ascuns un test cu rachetă nucleară ratat

1 minut de citit Publicat la 14:41 22 Ian 2017 Modificat la 14:41 22 Ian 2017

Guvernul britanic era acuzat duminică în legătură cu faptul că a ascuns existența unui test cu rachetă nucleară ratat în 2016, cu câteva săptămâni înainte de un vot decisiv în parlament privind reînnoirea programului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Premierul Theresa May a refuzat să spună duminică la BBC dacă era la curent cu acest incident în momentul în care făcea apel la deputați să aprobe, pe 19 iulie 2016, reînnoirea celor patru submarine nucleare Trident ale țării.

Citând, sub acoperirea anonimatului, un înalt responsabil al Royal Navy, Sunday Times a relatat că testul cu rachetă nucleară Trident II D5 neînarmată s-a confruntat cu ''o deficiență serioasă'' în largul Floridei în iunie.

''Cauza rămâne una 'top secret', dar racheta a deviat de la traiectoria sa îndreptându-se către SUA după ce a fost lansată de la bordul submarinului 'HMS Vengeance', unul dintre cele patru submarine nucleare britanice'', scrie ziarul.

''Eșecul dezastruos al primului nostru test nuclear în patru ani a făcut să sufle un vânt de panică la cel mai înalt nivel guvernamental și militar'', a subliniat sursa publicației Sunday Times.

În cele din urmă, ''Downing Street a decis să ascundă'' cazul, deoarece guvernul ''știa în ce punct informația ar fi fost dăunătoare pentru credibilitatea capacității noastre de descurajare nucleară dacă ea era făcută publică'', a adăugat sursa.

''Este o eroare destul de catastrofală atunci când o rachetă se îndreaptă într-o direcție greșită'', comenta duminică liderul opoziției, laburistul Jeremy Corbyn, militant antinuclear de mult timp.

Întrebată la BBC, dna May s-a eschivat să răspundă la întrebarea dacă era la curent cu incidentul când deputații au votat în favoarea reînnoirii programului Trident pentru un cost de cel puțin 41 miliarde de lire sterline (47 miliarde de euro).''Am toată încrederea în rachetele noastre Trident'', a declarat dna May, adăugând că teste au loc în mod constant.

Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării a confirmat că ''Royal Navy a efectuat în iunie un test de rutină cu lansarea unei rachete Trident neînarmată''. Submarinul ''Vengeance și echipajul său au fost testate cu succes. Avem încredere absolută în programul nostru de descurajare nucleară'', a precizat el.

Regatul Unit este una dintre cele trei țări ale NATO care posedă arma nucleară, celelalte două fiind Franța și SUA.

 

Sursă: Agerpres
Etichete: guvern
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole