Informația a fost prezentată, în exclusivitate, la Antena 3, de reporterul Roxana Ciucă. Detalii, AICI:
"Nu există nicio explicație. Starea lui este bună, este una stabilă, mai are o zi de carantină. Pe data de 23 ar trebui să fie transportat înapoi la Penitenciarul Rahova, însă se pare că în conducerea spitalului sau în modalitatea lor de organizare s-a hotărât că ar trebui să fie mutat la penitenciar la Ploiești sau la Timișoara pentru 10 zile.
Explicația pe care au dat-o a fost aceea că și dacă ar fi fost în stare de libertate după carantină ar fi obligat, după 10 zile, să poarte mască. El a purtat mască și până acum, a avut dezinfectant, a dezinfectat absolut tot în jurul lui, evident nu este asta o problemă.
Le-a spus și el că mutatul la alt penitenciar doar pentru că în afară se poartă măști nu este un argument valid și că îi încalcă drepturile și atunci cei de la Jilava au venit cu o soluție nemaiîntâlnită. Ca o paranteză, în cadrul procedurii lor pentru pacienții cu COVID din sistemul ANP, în momentul în care un deținut are testull COVID pozitiv el este transportat la un spital penitenciar COVID, cum ar fi Jilava, este ținut timp de 14 zile și tratat, după care este întors la unitatea de unde a plecat, nu se mai face absolut niciun test.
Ei, în cazul lui Liviu lucrurile stau diferit", a spus Irina Tănase, într-un interviu acordat Sabinei Iosub, pentru Antena 3.
Irina Tănase a spus că în ultima perioadă a primit avertismente de la multe persoane cunoscute care au trecut prin COVID ca Liviu Dragnea să aibă grijă ce medicamente i se vor administra pe perioada cât e tratat pentru infecția cu noul coronavirus.