Antena 3 CNN Life Travel Locuri de poveste pe insula Lefkada

Locuri de poveste pe insula Lefkada

1 minut de citit Publicat la 16:44 14 Apr 2016 Modificat la 16:44 14 Apr 2016
Multă vreme turiștii europeni au descris insula Lefkada ca fiind un colț de paradis cu cele mai frumoase plaje. Destinația se mândrește cu zone de coaste desprinse din filmele romantice, pe care odată ce le descoperi nu-ți mai ies din minte și suflet.

Paragliding, sportul simbol al insulei

Un sejur în Lefkada vine la pachet cu o atmosferă de neuitat. Insula este preferata turiștilor care vor să se relaxeze într-un colț boem din Marea Ionică garnisit cu stânci înalte argintii, păduri de măslini, chiparoși și pini pitici. Dar și a celor pasionați de sporturi nautice. Dacă ți-ar plăcea să descoperi plajele insulei într-un mod inedit poți practica paragliding, sportul tot mai preferat în ultima vreme de călătorii europeni. Astfel, vei zbura la propriu în jur de 30 de minute deasupra Marelui Albastru.

Top plaje pe care nu trebuie să le ratezi

Una dintre cele mai spectaculoase plaje ale insulei este Porto Katsiki care măsoară nu mai puțin de 1 km lungime oferindu-ți un peisaj dramatic datorită stâncilor imense la baza cărora se așterne. Pentru a ajunge pe nisipul fin și alb ca spuma laptelui, în care ți se scufundă tălpile până la glezne, trebuie să cobori mai bine de 100 de trepte săpate în stâncă, dar odată ajuns nu vei mai vrea să pleci. Vei vedea că marea are aici nuanțe de albastru luminos pe care nu ai să le mai vezi în altă parte a Greciei.

Lungă și cu nisip auriu, Kathisma este cea mai modernă plajă din Lefkada dispunând de o mulțime de taverne, centre de unde poți închiria echipamente pentru practicarea sporturilor de apă, magazine de suveniruri ori restaurante cochete. Plaja se află la nici 3 km de Agios Nikitas și este cel mai bun loc unde poți admira apusul.

 

De Mădălina Isar

Grecia Low-Cost

Sejur Lefkada 

Hotel Paradise Inn 3*- de la 359 lei/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu autocarul, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center  021-9407.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole