În Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ mai erau, marţi, doar 37 paturi libere pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, dintre care 15 sunt destinate celor care au şi patologii asociate, în timp ce la ATI nu mai e niciun loc liber.
"Secția ATI destinată pacienților bolnavi de COVID-19 este ocupată în întregime, cinci pacienți sunt ventilați mecanic, trei sunt conectați la oxigen și patru sunt neventilați.În saloanele destinate pacienților care sunt suspecți și care așteaptă rezultatul testelor se află 48 de persoane.", arată mesajul postat pagina de Facebook a Spitalului.
Astăzi, 10 noiembrie, în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț sunt internați 402 pacienți confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus - COVID 19, dintre care trei prezintă forme ușoare și 387 au forme medii ale bolii.
Situația este gravă și în Timișoara, acolo unde medicul Virgil Musta a anunțat că 6 bolnavi de COVID-19 au murit pentru că nu au putut beneficia de îngrijire specifică secției ATI.
Într-o intervenție în direct la Antena3, Dorel Săndesc, șeful Asociației ATI în România, a dezmințit declarațiile medicului Musta:
"Pacienții critici COVID au găsit locuri în secțiile ATI prin transferuri atunci când în zonă nu s-au mai găsit locuri. Nu putem spune că pentru acei pacienți nu a fost niciun loc. Și de asemenea, nu putem spune că toți pacienții care nu decedează în ATI, decedează pentru că nu sunt în ATI. Pacienții mai decedează și în alte secții. Se întâmplă mai ales în această patologie, dar și în alte patologii, o agravare bruscă, care duce la stop cardiac.
Nu putem să facem o legătură automată între faptul că au făcut stop cardiac și că nu a fost loc în ATI." a precizat acesta
Coronavirus în România, 10 noiembrie 2020. Din nou record negativ de decese și persoane internate la ATI
Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului anunță noi recorduri negative de decese și persoane internate pe secțiile de Terapie Intensivă. Mai exact, 177 de persoane au pierdut lupta cu virusul în ultimele 24 de ore și 1,093 de persoane se află în acest moment în stare gravă la ATI.
7,304 infectări în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 10 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 314.295 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 211.408 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.304 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
177 de persoane au pierdut lupta cu virusul
Până astăzi, 8.186 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 09.11.2020 (10:00) – 10.11.2020 (10:00) au fost raportate 177 de decese (92 bărbați și 85 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani.
160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 17 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
1,093 de persoane internate la Terapie Intensivă
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.727. Dintre acestea, 1.093 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.519.095 de teste. Dintre acestea, 31.005 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.988 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.017 la cerere.
Pe teritoriul României, 41.272 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.767 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 81.518 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.031 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.234 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.