Surprinzător, cel mai uscat loc de pe pământ este o zonă din Antarctica, numită Văile uscate McMurdo, şi nu deşertul Atacama, potrivit earthobservatory.nasa.gov.
Acolo este un şir de văi în mare parte fără zăpadă, situate în Victoria Land, la vest de McMurdo Sound.
Văile uscate McMurdo, cea mai mare suprafață fără gheață din Antarctica
Nu puţini sunt cei care cred că cel mai uscat loc de pe Pământ este deșertul Atacama din Chile, unde nu a mai plouat de mii de ani.
Totuși, Văile uscate McMurdo din Antarctica pare că deţin recordul din acest punct de vedere.
Văile uscate sunt numite astfel din cauza umidității extrem de scăzute și lipsei stratului de zăpadă sau gheață.
[GAL layout="2"]Aceste văi uscate se confruntă cu umiditate foarte redusă, iar munții din jur împiedică curgerea gheții din ghețarii din apropiere.
Un alt factor important care a dus la această situație este lipsa precipitațiilor. Precipitațiile medii sunt foarte scăzute pe an, toate fiind sub formă de zăpadă. Acest lucru contribuie la umiditatea scăzută a zonei.
Stâncile de acolo sunt majoritatea de granit, iar plăcile glaciare formează un peisaj de rocă, cu pietriș care acoperă solul.
Acesta este unul dintre cele mai uscate locuri de pe Pământ, unde nu s-a mai văzut ploaie de aproape două milioane de ani.
Văile uscate McMurdo, desemnată zonă protejată de mediu în 2004
Văile uscate sau deşertice McMurdo se întind pe o suprafață de 200 km lungime și pe 80 km lățime și reprezintă cea mai mare suprafață fără gheață din Antarctica.
O parte a Văilor McMurdo a fost desemnată zonă protejată de mediu în 2004.
Oamenii de știință consideră că văile uscate sunt probabil cel mai apropiat mediu terestru de planeta Marte și, prin urmare, o sursă importantă de informații despre posibila viață extraterestră.