Antena 3 CNN Actualitate Locale Locul din România unde visa Ceaușescu să organizeze Olimpiada de Iarnă

Locul din România unde visa Ceaușescu să organizeze Olimpiada de Iarnă

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 14:23 22 Iun 2022 Modificat la 14:23 22 Iun 2022

Este vorba despre stațiunea montană Vidra, neterminată din punct de vedere al construcțiilor și al infrastructurii, pentru că proiectul este gata, potrivit adevarul.ro.

În perioada regimului comunist, Nicolae Ceaușescu voia ca acolo să fie organizate Jocurile Olimpice de iarnă. Proiectul fusese gândit pentru ediția din 1982, așa că, în anii 70, lucrările au fost demarate în forță.

Localitatea este amplasată la o altitudine de 1.300 de metri și este inclusă în stațiunea montană Voineasa, dezvoltarea fiind plănuită după construirea barajului lacului de acumulare Vidra.

[GAL layout="2"]

Astfel, trebuia ridicat un sat olimpic. Au fost angajați arhitecți elvețieni, pentru a beneficia de experiența acestora în designul și utilitatea construcțiilor din zonele montane. 

Proiectul include un hotel principal cu şase etaje, trei hoteluri secundare cu parter și câte trei etaje şi cinci vile, a căror capacitate depăşea 1.000 de locuri.

Imobilele ridicate și abandonate sunt, acum, ruine, fiind înghițite de vegetație. Ce s-a putut demonta s-a furat, iar drumul de acces e aproape inexistent. Clădirile chiar sunt bântuite de incompetența celor care puteau și trebuiau să dea o formă ambițiosului proiect.
 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole