Antena 3 CNN Actualitate Ruta feroviară din România pe care trenurile vor circula din nou, după o pauză de 19 ani

Ruta feroviară din România pe care trenurile vor circula din nou, după o pauză de 19 ani

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:47 17 Mar 2024 Modificat la 18:47 17 Mar 2024

Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu.

Mai exact, după 19 ani de așteptare, trenurile vor circula pe linia directă București - Giurgiu. Testele pentru această rută vor începe din luna mai, iar trenurile vor putea circula pe linia de cale ferată după luna iunie a anului 2024.

"Lucrările la linia ferată sunt foarte avansate, au depăşit 95% grad de realizare în stadiul fizic. Din informaţiile pe care le-am primit, în luna mai încep testele şi sperăm noi ca din trimestrul trei al acestui an să se poată circula cu trenul peste Argeş.

Ţineţi bine minte, este un pod care a căzut de 19 ani. Acolo e important de spus că va urma şi faza a 2-a a proiectului de electrificare. Este şi acesta într-o fază avansată de pregătire şi contractare”, a transmis Ionuț Săvoiu pentru Agerpres.

În plus, o sumă de aproximativ 7 miliarde de euro va fi investită în diverse proiecte pe calea ferată aflate în desfășurare, iar „după 2027, publicul călător va resimţi efectele acestor investiţii fără precedent”, în acest sector subfinanţat după Revoluție, a mai transmis Ionuț Săvoiu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole