Antena 3 CNN Actualitate Inedit Locul în care sunt gratuite apa, gazul și electricitatea

Locul în care sunt gratuite apa, gazul și electricitatea

Gabriel Dano
<1 minut de citit Publicat la 07:00 18 Iun 2020 Modificat la 07:00 18 Iun 2020
Locul în care sunt gratuite apa, gazul și electricitatea

Mai mult decât atât, în Turkmenistan, fiecare persoană are dreptul la 120 litri de benzină pe lună, gratis.

Decizia a fost luată după separarea de URSS, în anul 1993, când președintele Saparmurat Ataievici Niiazov a hotărât ca toți cetățenii să nu plătească pentru consumul de apă, gaze și electricitate timp de un deceniu.

În 2003, hotărârea a fost prelungită până în 2020. Iar în 2015, actualul președinte al statului Gurbangulî Mialikgulîievici Berdîmuhamedov a stabilit ca cetățenii să nu plătească nimic până în 2030. Această ultimă decizie a fost, însă, întoarsă de către Parlamentul statului.

Pentru a continua dezvoltarea relațiilor de piață în economia Turkmenistanului, precum și eficientizarea costurilor serviciilor de energie electrică, gaze și utilități pentru cetățeni, începand cu 1 ianuare 2019 se elimină furnizarea gratuită pentru populație a energiei electrice, gazului, apei și consumul de sare de masă, se arată în decizia semnată de Gurbangulî Berdîmuhamedov, președintele Turkmenistanului.

Etichete: apa gaze gratuite
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole