Antena 3 CNN Actualitate Locale Locomotiva unui tren a luat foc în județul Hunedoara. Zeci de pompieri au intervenit

Locomotiva unui tren a luat foc în județul Hunedoara. Zeci de pompieri au intervenit

1 minut de citit Publicat la 09:57 26 Ian 2020 Modificat la 09:57 26 Ian 2020

Trenul de marfă era compus din 40 de vagoane cisterne pentru transportul de produse petroliere şi dintr-o locomotivă diesel, la care se adaugă locomotiva electrică de 125 de tone, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Pentru stingerea şi limitarea incendiului, la faţa locului au intervenit 22 de pompieri militari din Petroşani, cu patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două ambulanţe SMURD şi un echipaj CBRN pentru decontaminare.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ patru ore, intervenţia fiind dificilă şi implicând realizarea unui dispozitiv de stingere pe circa 700 de metri liniari. În urma evenimentului, a fost afectată locomotiva electrică a trenului, de 125 de tone.

Traficul feroviar în zonă a fost restricţionat, fiind afectate şapte trenuri de marfă şi un tren de călători InterRegio cu 30 de pasageri, care a staţionat în gara din Petroşani până la finalizarea intervenţiei pompierilor.

"Prin eforturile pompierilor s-a reuşit localizarea şi lichidarea incendiului în limitele găsite, evitându-se dezvoltarea şi propagarea la vagoanele cisternă, precum şi pericolul unor explozii. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime", a anunţat ISU Hunedoara.

Având în vedere situaţia apărută, intervenţia pompierilor a fost coordonată de prim-adjunctul inspectorului şef al ISU Hunedoara, lt.col. Claudiu Achim, la nivelul instituţiei fiind activată grupa operativă.

De asemenea, prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a dispus activarea Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CJCCI) - structură operativă pentru situaţii de urgenţă de amploare şi complexitate deosebite, cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Serviciului de Poliţie Transport Feroviar şi Regulatorul de circulaţie CFR. 

Sursă: Agerpres
Etichete: tren Hunedoara
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole