Antena 3 CNN Actualitate Locale Localitatea din România unde oamenii pot circula cu autobuze moderne, dar nu au gaze și curent în case

Localitatea din România unde oamenii pot circula cu autobuze moderne, dar nu au gaze și curent în case

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:30 13 Apr 2024 Modificat la 16:30 13 Apr 2024

Momentul inaugurării a fost marcat de un sobor de preoţi, care au sfinţit noile autobuze, dar şi autobaza.

Primarul oraşului spune că mai este un pas până la punerea în circulaţie a autobuzelor. 

”După ce vor fi înmatriculate, printr-o hotărâre de consiliu local împreună cu depoul, vor fi predate societăţii de pe lângă consiliul local servicii, care are licenţă pe transport public şi atunci probabil într-un timp foarte scurt o să înceapă să ruleze pe cele trei trasee de transport public”, a declarat Dan Oloieru, primarul orașului Flămânzi.

În timp ce unii dintre locuitorii oraşului Flămânzi se bucură de beneficiile tehnologiei, alţii nu au nici gaz, nici curent electric.

Primarul, însă, nu pare să vadă problemele din Balta Roșie, un cătun pitoresc, dar izolat și sărac, care ar trebui să fie administrat tot de el.

”Toate casele funcţionează acum cu panouri fotovoltaice, momentan reţeaua electrică nu a ajuns în zona respectivă. 

Noi am avut o discuţie cu Delgaz legat de aspectul respectiv. Am şi făcut un studiu preliminar acolo pentru catunul respectiv, costurile preliminare erau destul de mari pentru ceea ce priveşte bugetul nostru local. Dacă o să găsim o oportunitate de finanţare, guvernamentală sau europeană, sigur că vom face şi infrastructura electrică în cătunul Balta Roşie”, a mai declarat Dan Oloieru, primarul orașului Flămânzi.

Localnicii spun că, din până momentul în care au fost montate aceste panouri fotovolatice, fiecare se descurca cum putea.

”Acuma câţiva ani s-au pus panourile astea, dar în rest nu s-a fost pus nimica şi ne chinuiam cu lampă, cu lumânări, cu candălă, cu ce se puteam. Cum era pe vremuri”, a spus o localnică.
 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole