Anunț-surpriză al unui social-democrat, imediat după ce Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. Liviu Pleșoianu a anunțat că va candida și el la alegerile prezidențiale.
„Anunțul eu l-am făcut de anul trecut. Dacă PSD va susține candidatura mea, bine, dacă nu, voi candida independent. Am mai spus-o, nu este nicio surpriză. Eu chiar n-am trecut prin nicio sufragerie securistă, eu prin vii am fost doar la strabunicii mei la țară. Nu sunt genul de om care e dispus la compromisuri de orice fel cu noua securitate”, a spus Pleșoianu.
Social-democratul a comentat și discursul președintelui în care își anunță o nouă candidatură.
„Aș vrea să fac și un scurt comentariu legat de domnul Iohannis. Ceva mai penibil de atât cred că e de cascadorii râsului. Nu știu dacă ați remarcat, dar la baza stativului pe care stătea microfonul erau niște pietroaie. Domnul Iohannis cred că vorbea cu pietroaiele alea, când își dădea mâna așa prin păr, ca o divă, și ne anunța că va candida. Aștepta niște aplauze la final care nu au venit. A fost de un ridicol extraordinar. Să vii, în contextul în care de mai bine de două săptămâni nu pui în aplicare o decizie a Curții Consituționale, calci în picioare Constituția, să vii și să spui, așa, foarte fericit, că vrei să candidezi pentru un nou mandat este ceva abominabil”, a adăugat Liviu Pleșoianu.