Antena 3 CNN Actualitate Liviu Iolu: Români blocaţi în zona liberă a Aeroportului Ataturk din Istanbul

Liviu Iolu: Români blocaţi în zona liberă a Aeroportului Ataturk din Istanbul

<1 minut de citit Publicat la 00:08 29 Iun 2016 Modificat la 00:08 29 Iun 2016

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunţat că, la această oră, un grup de români sunt blocaţi în zona liberă a Aeroportului Ataturk din Istanbul, iar o echipă consulară încearcă să îi preia.

"O echipă de la Consulatul României s-a deplasat la aeroportul Ataturk, dar este în afara zonei protejate de autorităţile turce. Există un grup de români blocaţi în zona liberă, după controlul paşapoartelor, cu care echipa consulară ţine legătura telefonic. Sunt români care aşteptau să plece cu o cursă Turkish Airlines care nu a mai mai zburat. Echipa de la Consulat încearcă acum să îi preia şi să îi ajute", a afirmat Iolu, citat de Agerpres.

Anterior, Liviu Iolu anunța că nu există date referitoare la cetăţeni români implicaţi în atentatul de la Istanbul.

Doi suspecţi s-au aruncat în aer la Aeroportul Internaţional Atatürk din Istanbul în faţa punctelor de control de la terminalul de sosiri,după ce poliţia a deschis focul asupra lor, a anunţat un oficial turc, citat de dpa.

Ministrul turc al Justiţiei, Bekir Bozdag, a precizat, potrivit EFE, că cel puţin zece persoane au fost ucise în acest atentat-sinucigaş.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole