Antena 3 CNN Politică Dragnea, ultimatum pentru ALDE: Până la sfârşitul săptămânii, trebuie să ştim cu cine vorbim

Dragnea, ultimatum pentru ALDE: Până la sfârşitul săptămânii, trebuie să ştim cu cine vorbim

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 13:52 22 Mar 2017 Modificat la 13:52 22 Mar 2017

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat, marţi, că a adresat co-preşedinţilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin solicitarea ca până la sfârşitul săptămânii să adopte într-un for statutar o decizie, astfel încât PSD să ştie cu cine vorbeşte din partea acestui partener.

„(...) I-am rugat ca până la sfârşitul săptămânii să încerce să găsească o soluţie sau o propunere într-un for statutar al ALDE de care să aflăm şi noi pentru ca să înţelegem cam care este calea de urmat în ALDE sau ce se intenţionează, să avem un orizont, (...) iar din partea ALDE să vină o hotărâre a unei structuri statutare competente ca să ştim cu cine vorbim”, a spus Dragnea.

El a arătat că şi-a exprimat speranţa, în discuţiile purtate separat cu Tăriceanu şi Constantin, că se vor înţelege.

El a spus că majoritatea parlamentară nu e în pericol, fiind stabilă, dar a arătat că nici pentru PSD, nici pentru premier, nici pentru Guvern nu e confortabil să existe în interiorul unui partener discuţii care devin „răutăcioase” cu fiecare zi care trece.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole