Antena 3 CNN Actualitate Liviu Dragnea, mesaj dur pentru serviciile secrete: Să spună dacă e vreo problemă cu premierul desemnat!

Liviu Dragnea, mesaj dur pentru serviciile secrete: Să spună dacă e vreo problemă cu premierul desemnat!

2 minute de citit Publicat la 16:52 22 Dec 2016 Modificat la 16:52 22 Dec 2016

Liviu Dragnea susţine că numirea lui Sevil Shhaideh în fruntea Guvernului nu ar fi un risc de securitate naţională. Liderul PSD le-a cerut serviciilor secrete să spună public dacă Shhaideh are vreo vulnerabilitate. „Altfel, eu o să consider că aceste zvonuri pleacă de la ei“, a spus Dragnea. 

”Aștept cu interes și nerăbdare instalarea guvernului. Avem o echipă bună, un premier bun și așteptăm să punem în fapte tot ce am promis în campanie. Nu îmi fac griji, cred că președintele o va nominaliza pe doamna Shhaideh, pentru că nu vrea un conflict politic. Eu sunt sigur că o va nominaliza. Soțul doamnei Shhaideh este un cetățean român. Eu sunt convins că toate instituțiile statului, așa cum ne verifică pe toți, cred că nu acordau cetățenie română unui om dacă era o problemă. Eu îl cunosc pe domnul Shhaideh. Au fost câteva declarații, inclusiv de la un fost președinte care bate câmpii. Doamna Shhaideh lucrează la buget, împreună cu niște specialiști. Categoric va merge, dacă va fi chemată la o consultare cu președintele. Nu am problemă cu președintele, am probleme cu faptul că se întârzie această desemnare. Și ce aș putea face? Ce ar putea face românii? Toată lumea aștepta această desemnare. Probabil domnul președinte are motive întemeiate. Am vrea totuși să intrăm în anul nou cu guvern. Noi în două zile votăm guvernul. Au apărut zvonuri, informații, că e un interes din partea Guvernului să facă nu știu ce propuneri, nu știu ce numiri, nu știu dacă sunt adevărate, dar Dacă cineva crede că ne poate convinge că s-ar putea refuza o astfel de desemnare cu astfel de motive, se înșeală amarnic. Risc de securitate națională a fost guvernul Cioloș, guvernul zero. România a pierdut miliarde de euro și sunt convins că toate serviciile de informații din România l-au informat pe președinte. Restul sunt glume proaste și pretexte inventate. Doamna Shhaideh a fost ministru în guvern, atunci nu au avut probleme serviciile? Nu există îngrijorări, nu există riscuri. Cine o cunoaște pe Sevil Shhaideh știe că este o femeie muncitoare și serioasă” a spus Liviu Dragnea.

''Serviciile secrete ar trebui să aibă o poziţie foarte clară dacă există o problemă de securitate sau vreo problemă în ce priveşte această nominalizare, altfel eu o să consider că aceste zvonuri pleacă de la ei şi chiar le cer public, prieteneşte, că ne cunoaştem foarte bine'', a spus Dragnea, întrebat despre o eventuală împotrivire a SRI legat de Sevil Shhaideh şi soţul acesteia.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole