Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea, primele declarații după consultările de la Cotroceni. Ce a discutat cu Iohannis

Liviu Dragnea, primele declarații după consultările de la Cotroceni. Ce a discutat cu Iohannis

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:31 17 Ian 2018 Modificat la 12:31 17 Ian 2018

Consultările la Palatul Cotroceni au început miercuri la ora 12.00. Primii chemaţi au fost liderii PSD-ALDE.

„Am avut o întâlnire cu președintele României în acest format, PSD+ALDE, i-am prezentat președintelui în mod oficial și direct propunerea noastră”, a spus liderul PSD la finalul consultărilor.

Din delegaţia PSD-ALDE au făcut parte liderul PSD Liviu Dragnea, secretarul general PSD Marian Neacşu, preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, precum şi Graţiela Gavrilescu şi Daniel Chiţoiu din partea ALDE.

„I-am prezentat președintelui și procedura prin care a fost desemnată ca și propunere în cadul PSD. Colegul nostru Daniel Chițoiu l-a informat pe președinte că în ALDE au adoptat hotărârea de a o susține pe doamna Dăncilă(...). Am discutat despre faptul că am avut mai multe discuții cu doamna Dăncilă atât în cadrul CEX, cât și în cadrul coaliției”, a mai spus Liviu Dragnea.

„Avem speranța că sunt suficiente argumente pentru ca președintele să o accepte pe doamna Viorica Dăncilă.(...) Suntem îndreptați spre stabilitate și nu avem niciun motiv real să credem că președintele o va respinge pe doamna Dăncilă”, a precizat Dragnea, miercuri, la Palatul Cotroceni.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole