Președintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat, într-o intervenție telefonică în emisiunea Punctul de Întâlnire, realizată de Radu Tudor, că are semnale puternice că președintele Iohannis nu are de gând să numească un premier politic, în urma alegerilor parlamentare.
“Cât mai rezistă acest Guvern, ce decizie ia PSD cu acest guvern, dacă mai rămâne până în decembrie?”, a întrebat Radu Tudor.
“Întrebarea acesta ar trebui adresată președintelui Iohannis, pentru că am văzut că s-a antepronunțat. Am discutat cu președintele Tăriceanu, cu domnul Steriu și cu domnul Daniel Constantin. Pasul de după moțiunea de cenzură este pasul care ne pune pe gânduri foarte serios, pentru că suntem aproape siguri că domnul președinte Iohannis nu va pune un premier din cei pe care îi vom propune noi și atunci putem să ajungem într-o situație și mai rea”, a explicat Liviu Dragnea.