Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea, despre Valeriu Zgonea: Nu cred că mai rămâne mult în funcţie

Liviu Dragnea, despre Valeriu Zgonea: Nu cred că mai rămâne mult în funcţie

2 minute de citit Publicat la 23:20 15 Mai 2016 Modificat la 23:20 15 Mai 2016

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică seara că nu crede că Valeriu Zgonea va mai rămâne mult în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi a precizat că 'nu există cale de întoarcere' în cazul acestuia, scrie Agerpres.

"Nu cred că mai rămâne mult. Aştept de la colegii mei din Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor să finalizeze modificarea regulamentului. Când va fi gata, o săptămână - două, să purcedem la revocare. Valeriu Zgonea este un caz de studiat. Eu sincer nu ştiu unde se termină Valeriu Zgonea şi unde începe Zorro sau Mihai Viteazu. Din păcate, majoritatea colegilor, de fapt toţi au înţeles că de mult, mult timp, Valeriu Zgonea a acţionat împotriva partidului. A făcut lucruri vizibile şi lucruri care nu s-au văzut, dar pe care mulţi colegi de-ai noştri le-au ştiut. Unii le-a simţit, alţii le-au ştiut, unele s-au văzut, ele au ieşit foarte mult la iveală în acele zile destule de complicate şi fierbinţi de după condamnarea mea. Partidul nu a perceput acţiunea aceasta ca un atac împotriva mea, ci ca un atac împotriva partidului în prag de campanie electorală", a spus Dragnea, la România TV. 

Liderul PSD a spus că Valeriu Zgonea a vorbit în diverse locuri despre partid "nu în termeni corecţi" şi că mergea foarte des la Cotroceni. 

"Din păcate, acest domn mult timp a tot vorbit în diverse locuri despre partid, despre partidul nostru şi nu în termeni buni, nu în termeni corecţi. Eu sunt sigur că a vorbit şi de la Cotroceni pentru că am înţeles că în ultimele luni mergea foarte des la Cotroceni, cred că pentru consultări. Ştiam şi eu şi ştiau şi colegii de-ai noştri. Oraşul este foarte mic şi se află, ştiţi bine că în Bucureşti este foarte greu să faci ceva şi să nu se ştie pentru că nu sunt locuri secrete. Când mergi la Cotroceni este o instituţie cu foarte mulţi oameni şi... Eu nu am spus că este rău să meargă la Cotroceni. Şi în interiorul ţării şi în afara ţării a vorbit foarte urât. În ultimele zile a avut un pachet de acţiuni care au avut ca scop o destabilizare a partidului în prag de campanie electorală", a mai spus Dragnea. 

El a precizat că personal nu a susţinut excluderea lui Valeriu Zgonea din partid, în prezent acesta fiind "istorie" pentru PSD. 

"Eu personal nu am susţinut excluderea lui, am şi ieşit din sală când s-a votat, de fapt când a început discuţia cu el. Nu am vrut să influenţez. A fost o hotărâre foarte fermă a partidului. În partid cazul este închis, subiectul este închis. Nu există cale de întoarcere, nici nu mai există preocupare în partid, singura curiozitate, chiar şi dorinţă printre acţiunile de campanie a colegilor este când va fi schimbat. Valeriu Zgonea este istorie pentru PSD", a mai susţinut preşedintele PSD. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole