Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că a ales să meargă la un spital privat pentru că ”urmez medicul, nu spitalul”. El a spus că acolo lucrează doctorul Catană, în care are mare încredere, același om care o operase și pe Irina Tănase. De asemenea, Dragnea a spus că nu a dorit să tulbure activitatea spitalului și de aceea nu a avut o comunicare publică.
”În lgătură cu comunicarea, poate greșesc sau nu, dar nu am vrut să fac din asta un caz național. O consider o chestiune personală. Un alt motiv a fost că n-am vrut să tulbur activitatea spitalului.
În legătură cu spitalul privat. În primul rând este un spital românesc, cu capital 100% românesc. Eu așa am făcut toată viața și asta recomand tuturor: eu urmez medicul. Un medic foarte bun, un medic care a reușit o intervenție foarte grea la Irina și acolo mi s-a recomandat să merg (...) Este vorba despre doctorul Catană și pe această cale îi mulțumesc încă o dată și public. Respect medicii și cadrele Spitalului Militar, dar când eram în Teleorman, cu toate că puteam să merg la orice medic din țară, am mers mereu la doi medici de acolo.”, a spus Liviu Dragnea.