Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea, despre demisia lui Victor Ponta: „Am rupt-o”

Liviu Dragnea, despre demisia lui Victor Ponta: „Am rupt-o”

1 minut de citit Publicat la 12:25 13 Mar 2017 Modificat la 12:25 13 Mar 2017

Victor Ponta a anunțat vineri că și-a scris demisia în alb și că i-a înaintat-o președintelui partidului Liviu Dragnea, precizând că acesta urmează "să ia decizia" în ce-l privește.

Iar răspunsul șefului Camerei Deputaților nu a întârziat să apară. „În ceea ce priveşte demisia domnului Victor Ponta, demisia în alb, aşa cum am spus, am rupt-o pentru că nu mi se pare ceva serios şi chiar nu mai vreau să rămân în aceste jocuri. Victor Ponta este un om de care este nevoie în partid, nimeni nu îl dă afară din partid, dacă vrea să rămână şi să activeze în partid este foarte bine, dacă nu, este decizia dumnealui. Eu nu mai vreau să particip la aceste jocuri”, a afirmat preşedintele PSD.

Chestionat dacă Victor Ponta a avut parte de un tratament diferit în partid, Liviu Dragnea a răspuns negativ.

„Nu, nu cred că este cineva din partid care criticând conducerea a fost dat afară din partid”, a subliniat liderul social-democraţilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a ţinut să precizeze că nu va mai avea vreo întâlnire cu Victor Ponta, în condiţiile în care este „înghesuială în avion”.

„Eu văd închisă situaţia. Nici nu mai am de gând să fac vreo întâlnire cu Victor, cum mai propunea să ne vedem în trei şi cu premierul Sorin Grindeanu. Din moment ce s-a spus că este foarte mare aglomeraţie în avion, eu zic să nu ne mai înghesuim acolo”, a conchis Liviu Dragnea.

Victor Ponta și-a motivat demisia pe faptul că nu mai există comunicare între el și Liviu Dragnea, dar și pentru atacurile din ultima vreme pe care le-a lansat la adresa PSD: „Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare”, a spus Ponta.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole