Liviu Dragnea susține că știe de ce în România nu s-au terminat autostrăzile în cei 26 de ani câți au trecut de la Revoluție.
„În 26 de ani, s-a furat peste tot. Nu am reuşit să facem o autostradă de la un capăt al ţării la altul, din mai multe motive. În primul rând, s-au furat mulţi banii”, a spus Dragnea la Realitatea TV.
Mai mult, acesta a menţionat că nu asta e cauza principală, problema fiind şi că „s-au risipit miliarde de euro”.
Totodată, Dragnea a afirmat că alte motive au fost incompetenţa, frica şi lipsa de rânduială în ceea ce înseamnă organizarea bugetului.
„În România s-au risipit banii, s-au risipit miliarde peste miliarde de euro, din hoţie, prostie, lipsă de strategie şi coerenţă, şi dorinţa de a guverna pentru mâine”, a mai spus liderul PSD.